„Către finalul proiectului, echipa noastră a dorit să experimenteze o activitate interactivă, antrenantă și educativă, care să ne aducă din nou laolaltă cu elevii de la școlile generale partenere. Am lucrat cu toții la realizarea unei coregafii pentru un flashmob desfășurat în timpul pauzelor în curtea acestor unități de învățământ. Scopul primar al acestui moment artistic a fost amplificarea impactului pe care l-am indus în urma atelierelor tematice prin afișarea unui banner cu suport verbal referitor la Uniunea Europeană și statutul său concretizat prin valorile pe care le promovează. Obiectivul secundar a fost consolidarea relațiilor noastre cu copiii, prin îndemnarea acestora de a se implica în efectuarea pașilor de dans împreună cu noi la sfărșitul manifestării.”
Andreea Alexandra Alecu & Roxana Florentina Radu